Articol preluat de pe www.republica.ro
Orientarea copilului către o carieră începe foarte timpuriu, când părinții se strâng în pâlcuri mici pe lângă locurile de joacă din parcuri și pălăvrăgesc despre grădinițe bune, școli bune, facultăți de top. În timp ce copilul, purtător încă de pampers, se joacă într-o movilă de nisip, părinții văd, cu ochii minții, odrasla urcând panta succesului, într-o carieră strălucită de informatician, avocat sau (negreșit) de neurochirurg. Nu am întâlnit încă părintele care să-și dorească pentru copilul său să fie tâmplar, cizmar sau croitor: părintele își dorește reușita copilului acolo unde el nu a reușit. Cu alte cuvinte, proiectează asupra copilului propriile dorințe, aspirații și neîmpliniri.
Sistemul de învățământ vine și el cu partea lui de presiune, împărțind copiii și școlile pe categorii, astfel că germenii eșecului se nasc foarte devreme, când copilul nu poate ține „calea succesului" și informatica, avocatura sau neurochirurgia devin inaccesibile. Ca părinte, mi-am promis să nu trec prin păcatul proiecției dorințelor mele asupra copilului, ci să fiu atentă la dorințele și aptitudinile fiicei mele. De la teorie la practică e un drum lung și anevoios, pentru că mi-a fost greu să diger dorința copilului de a face o carieră din creșterea buldogilor francezi.
Mi-am înghițit cu greu lamentările care-mi sunau în cap și am încurajat-o să învețe bine, pentru a fi un crescător deștept de buldogi francezi. M-am surprins căutând informații pe net despre căței și m-a bucurat prețul de vânzare al buldogilor. La o adică, buldogi francezi să fie! Copilul era prin clasa a cincea și și-a dorit fermă de buldogi francezi până în clasa a șaptea, când a cotit-o spre salvarea orcilor. Iarăși m-am lamentat în gând, iarăși am încurajat-o să învețe, că doar la orci nu poate lucra orice analfabet.
De atunci a mai trecut un an și copilul meu se va ocupa de ecologie, iar în timpul liber va fi scriitor. Punctul comun al dorințelor și aspirațiilor fiicei mele este dragostea pentru biologie, ca disciplină școlară și, dacă aceasta va fi o constantă, „succesul” carierei de informatician, avocat sau neurochirurg nu va fi nici măcar pomenit. Succesul va exista într-o manieră discretă, dar foarte importantă: la vremea potrivită, va merge cu plăcere la serviciu, acolo unde își va petrece o treime din timp. Printre altele, acesta este secretul fericirii societății suedeze, care se preocupă ca fiecare membru al său să facă exact ce își dorește, în limita aptitudinilor lui. Curajul de a-mi lăsa copilul să aleagă mi-a fost insuflat de un simpatic bucătar pasionat: tatăl său e eminent profesor universitar, iar fratele său e medic.
„Tu de ce n-ai făcut medicina?” l-am întrebat. S-a uitat la mine perplex: „de ce s-o fac, mie îmi place să gătesc!” Suedezi, evident.
